Prima ședință la sexolog: ce se întâmplă, de fapt, în prima oră

Cum începe prima ședință?

Cu o discuție, nu cu o examinare. Intri, te așezi, iar primele minute sunt doar pentru asta: să te obișnuiești cu locul. Nu te grăbesc spre subiectul greu și nu îți cer să povestești totul, în ordine, de la început.

Îmi spui ce te aduce, cu cuvintele tale, oricât de stângace ți se par. „Nu mai am chef de nimic." „Mă doare și mi s-a spus că n-am nimic." „Nu mai funcționează cu ea, deși în rest e bine." E suficient ca să începem. Nu trebuie să pregătești nimic dinainte și nici să vii cu o explicație pentru ce ți se întâmplă. La început semnezi doar două hârtii: un consimțământ informat și o declarație de prelucrare a datelor personale (GDPR). Dacă ai analize recente, inclusiv hormonale, sau o scrisoare de la medic, adu-le. Mă ajută să înțeleg mai bine situația.

Restul orei are trei părți: îți pun întrebări ca să înțeleg ce se întâmplă, vedem împreună dacă e ceva de verificat la medic, iar la final îți spun pe ce lucrăm. De fiecare dată îți spun ce urmează, înainte să facem.

Ce întrebări ți se pun?

Întrebări concrete, aproape toate despre prezent. Nu începem cu copilăria și nu căutăm neapărat o traumă. Vreau să înțeleg în ce situații apare problema și, mai ales, în ce situații nu apare.

Nu e un interogatoriu și nici o fișă de completat. Fiecare răspuns mai elimină o explicație. La sfârșitul orei rămân două-trei explicații posibile, nu zece.

• „De când?" arată dacă problema a apărut brusc, în câteva săptămâni, sau s-a instalat încet. Când apare brusc, cauza e mai des medicală. Când se instalează încet, ține mai des de stres și de oboseală.
• „În ce situații nu apare?" e întrebarea care lămurește cel mai mult. Dacă în unele situații merge (singur, dimineața, cu altcineva, în vacanță), înseamnă că fizic corpul poate. Atunci cauza nu e la organ, ci la stres, la oboseală sau la ce se întâmplă în relație.
• „Ce s-a schimbat atunci?" caută ce s-a întâmplat în aceeași perioadă: un job nou, o pierdere, o sarcină, un tratament, o ceartă care n-a fost niciodată lămurită.
• „Ce tratament iei?" nu e o formalitate. Antidepresivele, anticoncepționalele și unele medicamente pentru tensiune pot scădea dorința sau pot afecta erecția ori orgasmul. Nu oprești nimic de unul singur, dar e important să știu.
• „Ce ați încercat deja?" arată ce a devenit între timp o presiune în plus: sfaturi citite pe internet, seri programate, încercări care au ieșit prost și au adăugat teamă peste problema de la început.

Nu știi ce să răspunzi la o întrebare? „Nu știu" e un răspuns bun. De obicei spune mai mult decât un răspuns inventat pe loc, ca să sune bine.

Trebuie să spui totul din prima?

Nu. Spui cât poți în ziua respectivă. Ce nu poți spune acum poți spune peste două ședințe, sau peste zece. Dacă zici „Nu vreau să vorbesc despre asta acum", accept fără comentarii și nu insist. Nici nu revin mai târziu cu aceeași întrebare pusă altfel.

Mulți se tem că nu știu cum să numească lucrurile. Nu trebuie să folosești cuvintele „corecte". Spune-le cum le spui tu, chiar și cu cuvinte care te fac să roșești, chiar arătând vag și spunând „aia". E treaba mea să înțeleg. Și nu e partea grea a orei.

De fapt, cei mai mulți nu se tem că vor trebui să vorbească. Se tem că vor fi priviți altfel după ce vorbesc: judecați, puși într-o categorie, comparați cu un „normal" pe care nici nu-l cunosc. Lucrez cu asta de douăzeci de ani. Întrebarea ta nu e nici prima, nici cea mai grea pe care am auzit-o. Iar felul în care îți trăiești viața nu e pus în discuție.

Nimic din ce ai să întrebi nu e ciudat. Am auzit întrebarea asta și înainte de tine.

Ce nu se întâmplă la o ședință de sexologie?

Cele mai multe temeri de dinaintea primei ședințe sunt despre lucruri care nu se întâmplă acolo. Consultația de sexologie psihologică e o conversație. Nu te examinez, nu te ating și nu îți cer niciodată să arăți sau să demonstrezi ceva.

Dacă primești exerciții, le faci acasă, singur sau cu partenerul. Ți le explic în cuvinte, nu ți le arăt.

Mulți se întreabă, fără să spună cu voce tare, unde ajunge ce povestesc. Nicăieri. Iau notițe, ca orice psiholog, psihoterapeut sau sexolog, dar, conform codului deontologic, le citește doar specialistul care te are în evidență, adică eu. Nu discut nimic cu partenerul tău fără acordul tău și nu anunț medicul de familie pentru că „ar fi util să știe". Dacă la un moment dat trebuie să colaborez cu un medic, îți cer acordul înainte, nu după.

Vii singur sau cu partenerul?

Nu e obligatoriu să veniți amândoi, nici măcar atunci când problema e clar a cuplului. Multe lucruri se lucrează foarte bine și individual, iar partenerul poate veni mai târziu, dacă are rost. Tu decizi și poți schimba decizia oricând: poți începe singur și continua în doi, sau invers.

Când veniți în cuplu, stabilim din prima ședință o regulă: ce îmi spui separat nu ajunge la celălalt fără acordul tău. Hotărâm de la început ce se poate spune în fața partenerului și ce nu, ca ora să nu devină un proces.

Iar dacă vii singur pentru ceva care îl privește și pe celălalt, nu lucrezi împotriva lui. De obicei înseamnă doar că unul dintre voi a cerut ajutor primul.

Prima ședință online e la fel?

Da. Același tarif, aceeași durată. Se schimbă doar locul în care stai, nu ce se întâmplă. La temele legate de intimitate, prima ședință online e chiar mai ușoară pentru mulți: distanța ajută la început, mai ales dacă deocamdată ți se pare prea mult să spui lucrurile astea cuiva față în față.

Online contează doar locul din care intri: o cameră în care ești singur, cu ușa închisă, într-o oră în care nu vine nimeni acasă la mijlocul discuției. În rest, e la fel. Dacă pe parcurs vrei să continuăm la cabinet, se poate oricând. Și invers.

Cu ce pleci după prima oră?

Nu cu o soluție și nici cu un diagnostic pus în grabă. Prima consultație e de evaluare: adun informațiile, vedem ce trebuie verificat la medic și stabilim pe ce lucrăm. Uneori doar asta schimbă ceva chiar din prima zi, pentru că o explicație clară te scapă de gândul „sunt eu defect".

La întrebarea „Câte ședințe îmi trebuie?" răspunsul onest e: depinde de ce aducem. O teamă de performanță apărută de câteva luni și o rușine veche de douăzeci de ani nu se rezolvă la fel de repede. Cine îți promite un număr de ședințe din prima oră îți promite ceva ce nu are cum să știe.

Cât de des ne vedem, în schimb, se poate spune: de regulă, o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni. Stabilim împreună, în funcție de ce e de lucrat.

Și ai dreptul să nu continui. Dacă după prima oră simți că nu sunt omul potrivit pentru tine, nu datorezi nimănui explicații. Într-un subiect atât de personal, contează la fel de mult să te simți bine cu terapeutul cât contează metoda.